Despre "Talvimaisema" si Fanny Churberg nu stiu nimic... Totul (de fapt, aceste randuri) a inceput ca un joc al imaginatiei a carui scanteie a fost intamplarea.
Prima impresie: Tusele groase, vizibile, aproape violent raspandite, imi sugereaza o lucrare de dimensiuni relativ reduse. Si inca ceva... acea "expresivitate" caracteristica lui Van Gogh, parca acelasi suflu intens si aspru al picturilor sale. Desi culorile isi pierd intensitatea dramatica, contrastul si frigul taios al unui anotimp indecis iti sageteaza retina. Pamant alb-cafeniu - zapada amestecata pe planseta cu noroi, vegetatie in stadiu de samanta neincoltita, case razlete, izolate de lume, toate in nuante reci, infrigurate. Numai cerul pastreaza o farama de caldura: umbra galbuie a unui soare apus printre palcuri de nori.
Desi un tablou cu aer poetic, nu ai ghici ca pensula a fost manuita de o femeie. Nu iti exprima delicatete sau orice alt atribut feminin si prin aceasta se distanteaza putin de banal. Un stalp, al doilea, mai incolo trei, si tot asa, de parca timpul s-ar dizolva in distanta, singura dimensiune palpabila intr-un catun incremenit.
Totusi, monotonia tonurilor il arunca inevitabil in categoria picturilor peste care privirea va trece usor, fara sa zaboveasca prea mult.
Un peisaj prea putin interesant, dar o stare de spirit de remarcat, care ti se dezvaluie numai dupa ce ti-ai sacrificat privirea disecand tesutul panzei: singuratatea luminitei firave de la fereastra ascunsa intr-o lume aproape pustie. Numai drumul schitat la repezeala, brazdat de urme adanci, iti lasa falsa impresie ca duce spre locuitorul Talvimaisemei, desi isi croieste de fapt calea spre cine stie ce destinatie pierduta.
0 comments: