Urme de calm

Posted by Nico under ,

Nu cred ca o astfel de fereastra - si nici camera, exista. Desi vederea ne comunica prezenta obiectelor, peretilor, naturii, imaginea nu reprezinta decat o metafora a singuratatii si frumusetii unui moment. Un singur fotoliu "locuit", o singura carte, o unica fereastra deschisa. Nimeni in preajma? Nicidecum. Cineva tocmai s-a ridicat acum o secunda de pe fotoliu, a inconjurat camera si priveste acum intrega scena – chiar prin ochii tai... Daca observi cu atentie vei vedea ca ti-ai inclinat foarte usor capul spre stanga si te gandesti ca este inutil sa incerci sa prinzi valul perdelei. Intre timp pala de vant iti rasfoieste paginile cartii uitate pe pervaz. Iti dai seama inspaimantat ca, in fata ta, copacul inflorit incendiaza camera, imprastiind lumina violent. Doar urme de calm, intr-un sentiment de extaz.

Leon Wyczółkowski a pictat acest tablou uimitor. Intamplator Leona Lewis imi canta in casti – I got you. As spune ca tabloul si melodia sunt la fel. Aceeasi intensitate…


Leona Lewis - I Got U


That's alright...

Posted by Nico under

Just gonna stand there/ And watch me burn
But that's alright/ Because I like
The way it hurts/ Just gonna stand there
And hear me cry/ But that's alright
Because I love The way you lie
I love the way you lie



Eminem feat Rihanna - Love the Way You Lie

Rosu sangerand pe panza

Posted by Nico under

Amedée Julien Marcel-Clément (1873) - Boats, Concarneau

N-am mai vazut niciodata panze atat de rosii. Sunt cele mai frumoase pe care le-am vazut vreodata, intr-o pictura. Exista ceva neobisnuit in tot tabloul: poate lumina de asfintit care se reflecta interesant, sau senzatia de transparenta a panzei. Aproape inutil sa comentezi un astfel de peisaj marin...


Capoeira

Posted by Nico under
Stil de lupta, dans, arta. Miscari fluide, energice, lovituri disimulate, acompaniate de muzica traditionala. Tara de origine: Brazilia. Practicata de sclavi si interzisa pana in 1930.

Inca in descoperire acesta capoeira, dar mi-a placut din primul moment. Atat de acrobatice si totusi elegante aceste miscari. Studiul miscarilor a relevat insa faptul ca lovitura de picior din capoeira este extrem de puternica fata de stilurle de lupta clasice. Totusi, nu veti vedea intr-o demonstratie actuala nici sange si nici invinsi, pentru ca loviturile nu au loc niciodata. Totul este miscare si coordonare. Un filmulet foarte dragut: http://www.leu-capoeira.t83.net/#/filmulete/4518083595

In melodia Samba a Andreei Banica si Donny, apare un practicant de capoeira.

Detalii

Posted by Nico under







Portrait of a Young Lady, c.1665-1670
oil on canvas
Frick Collection

Cand la sfarsitul zilei...

Posted by Nico under

Cand la sfarsitul zilei, oboseala iti amorteste simturile, imaginatia refuza cateodata sa adoarma. Am stins lumina, m-am intins in pat, am tras cearceaful ultraviolet si mi-am asezat mana sub tampla dreapta. In fata mea, pe peretele alb, se profilau umbrele jaluzelelor verticale printre care strabatea lumina felinarului de sub fereastra. Cand am inchis ochii o senzatie placuta, neobisnuit de odihnitoare m-a cuprins ca intr-un vis. Visul a durat cateva minute, poate o jumatate de ora, dar n-am adormit nicio clipa. Numai dupa ce s-a terminat m-a invins somnul.


Macii de mare

Prima adiere de vânt a adus cu ea mirosul florilor de pe ţărm. Era purtat atât de departe.., câci nu-şi amintea să fi păşit pe marginea mării, ci se afla în larg, scufundată în apa răcoroasă până la umeri. Înainta la întâmplare, deşi mai mult plutea, iar apa nu-i îngreuna mişcarea, aşa cum ar fi fost firesc. Valurile răscoleau marea, dar numai în joacă şi nu cum s-ar fi aşteptat. Nu se năşteau în larg ca apoi să se spargă la mal, ci formau doar vârtejuri şi unde neregulate care o brăzdau doar ici colo.


Nu ştia dacă e noapte sau zi. Deşi cerul era acoperit de stele în întuneric, în mare parcă luminau mai mulţi sori. Luciul apei tăia simbolic “ziua” în noapte şi amiază, două fâşii care nu s-ar fi întâlnit altfel niciodată. Singurele forme de viţaă erau macii de mare, cu tulpini extrem de firave şi lungi, ancorate în nisipul mării şi înflorite jumătate de metru deasupra ei. Se legănau uşor în vărtejuri de parcă ar fi executat un dans monoton şi lin. Sub apa de o limpezime perfectă, poate doar cu o uşoară tentă verzuie, în nisipul fin, strălucitor, îngropate superficial, a zărit pietrele de argint. Dacă macii de mare erau curioşi, pietrele de argint erau şi mai misterioase pentru ea. Se aplecă spre ele, silită să-şi afunde pentru o secundă faţa în mare – deşi n-a îndrăznit, era aproape convinsă că ar fi putut respira - le cuprinse în mănă, dar la suprafaţă se prefăceau în pulbere argintie care se scutura la loc în adânc. A cules câteva care i s-au răsfirat imediat printre degete…

Locul acesta miraculos, abia cunoscut, devenise pe nesimţite familiar. A încercat chiar să acopere în gând toată planeta de mare. Acum arata precum un bulgare strălucitor de nisip, închis într-o picătură clară de apă, făra strop de uscat. Bănuia că departe, ascunşi în frunzele lungi ale plantelor străvezii, populau marea peştii portocalii îmbrăcaţi în voalurile transparente ale înotătoarelor lor fragile…

Zinaida Serebriakova

Posted by Nico under
Un tablou care te face sa zambesti : )


Zinaida Serebriakova, self portrait 1908 - 1909

Talvimaisema

Posted by Nico under

Despre "Talvimaisema" si Fanny Churberg nu stiu nimic... Totul (de fapt, aceste randuri) a inceput ca un joc al imaginatiei a carui scanteie a fost intamplarea.

Prima impresie: Tusele groase, vizibile, aproape violent raspandite, imi sugereaza o lucrare de dimensiuni relativ reduse. Si inca ceva... acea "expresivitate" caracteristica lui Van Gogh, parca acelasi suflu intens si aspru al picturilor sale. Desi culorile isi pierd intensitatea dramatica, contrastul si frigul taios al unui anotimp indecis iti sageteaza retina. Pamant alb-cafeniu - zapada amestecata pe planseta cu noroi, vegetatie in stadiu de samanta neincoltita, case razlete, izolate de lume, toate in nuante reci, infrigurate. Numai cerul pastreaza o farama de caldura: umbra galbuie a unui soare apus printre palcuri de nori.

Desi un tablou cu aer poetic, nu ai ghici ca pensula a fost manuita de o femeie. Nu iti exprima delicatete sau orice alt atribut feminin si prin aceasta se distanteaza putin de banal. Un stalp, al doilea, mai incolo trei, si tot asa, de parca timpul s-ar dizolva in distanta, singura dimensiune palpabila intr-un catun incremenit.

Totusi, monotonia tonurilor il arunca inevitabil in categoria picturilor peste care privirea va trece usor, fara sa zaboveasca prea mult.



Un peisaj prea putin interesant, dar o stare de spirit de remarcat, care ti se dezvaluie numai dupa ce ti-ai sacrificat privirea disecand tesutul panzei: singuratatea luminitei firave de la fereastra ascunsa intr-o lume aproape pustie. Numai drumul schitat la repezeala, brazdat de urme adanci, iti lasa falsa impresie ca duce spre locuitorul Talvimaisemei, desi isi croieste de fapt calea spre cine stie ce destinatie pierduta.


Aer vintage

Posted by Nico under
Rolf Armstrong (1889 – 1960) - Pin-up Girls


Capriciile lui Goya la Bucuresti

Posted by Nico under
O expozitie deosebita la Muzeul National de Arta.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/capriciile-lui-goya-la-bucuresti-890457.html

"80 de gravuri din seria „Capriciilor” lui Francisco de Goya, printre care şi celebra lucrare „Somnul raţiunii naşte monştri”, sunt expuse, la Muzeul Naţional de Artă al României.

„Nenumăratele fobii şi nebunii pe care le găseşti în orice societate civilizată şi prejudecăţile comune şi practicile păguboase care, din obişnuinţă, ignoranţă sau egoism au devenit uzuale”, îşi enumera Francisco de Goya (1746-1828) temele „Capriciilor” sale.

Cu excepţia Inchiziţiei, care a interzis circulaţia lor, nu se ştie foarte clar cum au primit contemporanii lui Goya gravurile sale satirice, însă posteritatea le-a rezervat un loc aparte în istoria artei.

Lucrările, însoţite de notiţele artistului
Cele 80 de lucrări din seria „Capricii”, realizate de pictorul spaniol în perioada 1797-1799, au fost expuse, de ieri, pentru prima dată, la Muzeul Naţional de Artă al României din Capitală, în Sălile Kretzulescu. Lucrările din expoziţia „Faţete ale conştiinţei. Capriciile lui Goya” - deschisă până pe 30 mai - sunt însoţite de notiţele originale ale artistului, păstrate în manuscris pe exemplarele din primele tiraje, aflate în colecţiile Muzeului Prado şi ale Bibliotecii Naţionale din Madrid. Pictorul a simţit nevoia să explice unele titluri, al căror înţeles e uneori greu de descifrat, sau să aducă propriile comentarii la imagini.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Naţional de Artă al României, seria vernisată ieri - în prezenţa ambasadorului Spaniei la Bucureşti, Estanislao de Grandes Pascual, şi a directorului Institutului Cervantes, Juan Carlos Vidal - a fost imprimată în 1929, într-o ediţie limitată, pentru Expoziţia Universală de la Sevilla.

„Capriciile” (un tip de gravură în care artistul îşi ia libertate deplină, de la subiect la compoziţie), în care Goya combină tehnicile acvaforte şi acvatinta, sunt un exerciţiu de luciditate într-o epocă în care represiunea politică, socială şi religioasă era dublată de o profundă criză economică a imperiului spaniol. Goya le-a desenat în perioada de convalescenţă după holeră, răstimp în care i-a studiat pe iluminişti. Lucrarea sub semnul căreia a stat colecţia, de-a lungul secolelor, este „Somnul raţiunii naşte monştri”, expusă şi la Bucureşti.

Inchiziţia s-a „autosesizat”
Tematic, seria are trei părţi: primele 36 de gravuri se leagă de tema căsniciilor de convenienţă, cruzimea părinţilor şi metodele greşite de educare a copiilor, desfrânarea, lăcomia, hoţia, vanitatea sau prostia. În următoarele şase, capetele umane sunt înlocuite cu capete de măgari, ca simboluri ale imposturii, mai ales în viaţa publică, iar în ultimele 38, pictorul desenează monştri, vrăjitori, călugări, o lume a „spiritelor”.

Goya sancţionează deopotrivă viciile omului obişnuit, dar şi clerul, figurile politice sau din administraţie. Inchiziţia s-a simţit „atinsă” şi a interzis vânzarea gravurilor. Artistul şi le-a salvat dăruindu-i regelui plăcile gravate şi exemplarele nevândute. Proiectul lui Goya nu pare să le fi fost pe plac librarilor de la acea vreme, seria fiind pusă în vânzare într-un magazin de parfumuri şi licori de la parterul casei unde locuia artistul.

În jurul expoziţiei vor fi organizate şi alte evenimente. Pe 28 aprilie, tot la muzeul naţional va avea loc conferinţa „Goya în literatură”, susţinută de Leonardo Romero Tobar, profesor la Universitatea din Zaragoza, iar pe 18 aprilie şi 23 mai, de la ora 11.30, în Sala Kretzulescu, va fi proiectat filmul biografic „Goya la Bordeaux”, în regia lui Carlos Saura."

Rondul de noapte

Posted by Nico under

Cand am vazut la Amsterdam "Rondul de noapte" a lui Rembrandt, n-am vazut de fapt nimic... Doar o panza imensa incarcata de personaje dubioase. Dupa aproape 3 ani am reusit sa "il vad" cu adevarat, asa cum il crease autorul sau. Ochii mi-au fost deschisi de un remarcabil documentar de 2 ore pe un canal demn de cele mai bune aprecieri: Viasat History.

Nu numai ca, in cele 2 ore de vizionare, te lamuresti complet (sau atat cat este posibil pentru o lucrare asa complexa si inca studiata) despre tot de inseamna "Rondul de noapte", dar si punerea in scena a vietii pictorului si a istoriei povestite a acelor timpuri sunt realizate exceptional. Tot filmul este un puzzle al enigmelor unuia dintre cele mai surprinzatoare tablouri.

Nu as putea reproduce fidel toate interpretarile si semnificatiile acestei capodopere, dar am sa ma opresc asupra catorva.

In primul rand as spune ca "Rondul de noapte" nu este de fapt ceea ce sugereaza titlul. Rembrandt nu si-a propus sa glorifice militia Amsterdamului din acea vreme, ci tocmai contrariul... Panza este de fapt un rechizitoriu, al asasinarii ascunse sub forma unui accident a carui victima a fost insusi capitanul militiei. Asasinii sunt chiar personajele lui Rembrandt. Aha, deci, asa se explica figurile lor inexpresive, statura caricaturala si impresia de scena teatrala....

In acele vremuri toti gentilomii erau pictati in portrete de grup "trase la indigo". Toti erau asezati frumos in rand, cu fetele spre spectator, mai ales daca toti plateau acelasi pret pentru portret. Rembrandt a vrut sa se detaseze de acest cliseu si a facut-o radical.

Cele doua personaje din prim plan (numele lor nu l-am retinut), protagonistii crimei, sunt de-a dreptul hilari. Pictorul nu s-a sfiit sa il picteze pe fanfaronul in haine deschise la culoare la statura sa reala, adica mic, mult mai mic decat prietenul sau in negru. Nu numai statura il ridiculizeaza ci si lancea cu semnificatii falice, semn al preocuparilor sale "elevate". La analiza cu raze X s-a observat ca Rembrand a lungit treptat varful de lance, probabil dorind sa fie cat mai convingator. Personajul in negru isi intinde mana teatral spre public: oare cati observa ca umbra bratului arata spre organele genitale ale colegului sau pitic. Intre cei doi se pare ca existau relatii nu tocmai colegiale, ci de alta natura...

In mana dreapta ofiterul in negru tine o manusa. Curios, nu s-ar potrivi mainii stangi, pentru ca este o manusa destinata celei drepte. O alta aluzie: manusa aruncata, acum deja ridicata.

Cele mai triste personaje sunt cele doua fetite. Poate ca pe cea de-a doua nu o vedeti cu usurinta, dar ea exista langa sora sa. Chipul sau este ascuns, probabil pentru ca a fost desfigurat de tatal sau, prezent in scena, care i-a aruncat pe fata o cana de ceai clocotit. Cele doua fetite sunt fiicele nelegitime, bastardele, cum erau numite la acea vreme, obligate sa traiasca in orfelinat (ca sa acopere rusinea familiei) si chiar sa practice prostitutia de la o varsta frageda. Hainele lor par scumpe, dar este doar o aluzie la originea tatalui, notabilitate a orasului. Legata la brau, o gaina atarna sugerand destinul lor tragic... sunt "sclave" intr-o lume in care grija pentru copiii orfani era doar o fatada.

Intr-un colt, aproape de nedeslusit, ochiul vigilent al lui Rembrandt priveste intreaga scena. El este martor si acuza prin opera sa o crima, moravurile vremii si caracterul personajelor sale.

Desi acum este admirat de o lume intrega, "Rondul de noapte" se pare ca i-a provocat pictorului caderea. Ironia si acuzatiile nu au ramas nepedepsite de cei vizati in pictura. Incet, incet personajele sale l-au adus la faliment si nimeni nu i-a mai comandat portretul.

O decizie care i-a distrus viata lui Rembrandt, dar care l-a ridicat si mai mult in ochii privitorilor de azi si in istoria artei.

The Night Watch, 1642
Rijks Museum, Amsterdam

Portret de fata

Posted by Nico under
Un tablou reconforntant, un personaj pictat in umbra si totusi atat de luminos. Faţa intunecata a fetei sugereaza timiditate. Vesmitele, mai ales palaria, imi amintesc de moda olandeza din sec. XV. Am citit ca tabloul ar fi fost licitat de curand si vandut cu aproape 60.000 de lire sterline. Nu ma indoiesc ca posesorul se va bucura de simplitatea si armonia lui cromatica.

Click and feed the fish : )

Posted by Nico under

Primul sculpt

Posted by Nico under
Creatie personala in Zbrush + Photoshop

Starry Night

Posted by Nico under

Greu de crezut ca Van Gogh nu si-a vandut tablourile in timpul vietii... Cine a trecut pe langa Starry Night Over the Rhone fara sa fie cuprins de romantism sau nostalgie? Sa fie tusele groase, hotarate? Distanta dintre expresionismul tulburator si pictura "academica"?

Desi am avut privilegiul sa vad Muzeul Van Gogh din Amsterdam, Starry Night nu se afla printre tablourile expuse. Niciuna dintre cele doua versiuni. Ca si in Starry Night in Saint Remy, cerul este mai aproape de privitor decat pamantul si natura. Insa aici stelele nu mai sunt in miscare ci sunt "legate" de luminile reflectate in apa, asteptand parca momentul sa cada peste oras. Pana si oamenii sunt departe si apasati de albastrul ultramarin si enigmatic. Cerul, apa si pamantul nu se mai deosebesc unele de altele in noapte si atmosfera feerica.


Ultima respiratie

Posted by Nico under

Inainte sa ia nastere Ophelia, cunoscutul tablou al lui Millais, studiul chipului ei a prins contur pe o coala de hartie. Executate cu o finete de maestru desenator, liniile isi parcurg drumul de la dezordine la perfectiune, dinspre exterior spre interior de parca artistul ar fi un magician al creionului.

Imi place schita mai mult decat tabloul in sine pentru ca atentia nu e preluata de peisaj, ambianta, ci de expresia pierduta in lumea umbrelor a Opheliei, pentru plutirea intr-un ocean alb, nesfarsit, pentru finetea conturului, pentru lipsa culorilor... Alba si clara intr-o ultima respiratie...





Seara de iarna

Posted by Nico under
Cat imi place acest peisaj urban de iarna, cu luminitele lui colorate si masini de epoca. Se aud claxoanele si verva oamenilor, dar zapada atenueaza zgomotele si ecoul lor. Simpatica doamna din dreapta, parca acum a intrat in cadru, curioasa sa vada despre ce e vorba. Pictorul era de fapt surprins in timp ce fotografia bulevardul aglomerat. Lumina blitz-ului face nametii sa se aprinda in alb stralucitor. Poate ca sarbatorile bat la usa sau tocmai ce au trecut : )

Charles Hoffbauer,
Wintery Evening in Times Square, 1927


Portrait of a Gentlewoman (The Silent One)
(1505-07 c.), oil on canvas, cm 64x48
Galleria Nazionale delle Marche, Urbino

Portrait of a Gentlewoman (The Silent One) sau The mute woman - Ce titlu nepotrivit pentru un personaj care vorbeste cu ochii. Pictat cu grija pentru detaliu, Raffael nu numai ca se inspira din Monalisa maestrului Leonardo, ci reuseste sa isi impuna propriul stil. Femeia muta nu impresioneaza prin perfectiunea trasaturilor sale fizice, nu este agelica si nici foarte pretios imbracata. Tabloul te cucereste insa prin eleganta gestului - as spune chiar mai elegant decat al Monalisei, armonia culorilor inscrise intr-un spectru limitat si expresia deosebita a chipului. Un portret care nu are nevoie de prea multe cuvinte, pentru ca, paradoxal, vorbeste de la sine.

Portret

Posted by Nico under
Sa incep anul acesta cu un portret deosebit, unul dintre putinele portrete masculine care imi plac.

Atentia iti este in mod inevitabil captata de privirea directa a croitorului, patrunzatoare si sincera. Cu modestie si simplitate, personajul isi prezinta discret meseria. Insa, la fel de interesant pentru mine, este si tenta de contemporaneitate a chipului, in contrast cu moda spaniola a vremii, cam ciudata pentru privitorul secolului XXI. Pare a fi o figura pe care ai mai vazut-o pe strada, purtand tunsoare scurta si barba ingrijita. Foarte pregnanta senzatia de cunoscut, de persoana pe care ai intalnit-o ieri intamplator pe strada.

Sub ochiul drept, o umbra intuneca privirea, dar tusa deschisa trasata dinspre coltul interior al ochiului si arcuita in jos, neutralizeaza un eventual efect mult prea sumbru asupra expresiei. Probabil ca si atunci desavarsirea cerea sacrificii, dar asumate senin.

Splendida realizare. Tot tabloul emana simplitate, combinata cu atitudinea lipsita de orgoliu, dar demna a personajului. Mana dreapta tradeaza prin inclestarea ei pasiunea pentru meserie, in timp ce stanga atinge elegant materialul. Subtil si frumos mesaj al maiestriei.

Englezii se mandresc cu acest portret si sunt crtitici de arta care il numara printre cele mai bune de la National Gallery of Art London.







The Tailor ('Il Tagliapanni')

1565-70, Giovanni Battista Moroni,


The National Gallery of Art London