Cand am vazut prima data portretul domnisoarei Jeanne Kefer, pe unul dintre blogurile mele preferate, am ramas indelung sa il privesc. Incerc acum sa analizez primele impresii: ce armonie de griuri colorate; ce trecere fina si reusita de la tonuri de gri bej la nuante desaturate de vernil. Echilibrul cromatic contrasteaza cu neobisnuita compozitie. O fetita, serioasa, usor trista, pozitionata in fata unor usi inchise, dincolo de care se intrezareste o scena neclara [cel putin pentru cei care privesc doar o reproducere si nu originalul]. Ochiul curios ar vrea sa distinga in spatele usii din stanga, dar nu vede decat o multime de umbre, probabil siluete umane pierdute intr-un alt fel de univers decat cel de dincoace de usa inchisa. In partea dreapta, o draperie acopera partea sa de lume. Oare pictorul a surprins imaginea stramb? Cu siguranta nu.
Daca un fotograf ar fi fost acolo si, neatent, ar fi inclinat camera, muchiile usilor si copilul s-ar fi orientat oblic, spre dreapta. Am privit cu atentie si m-am hotarat sa verific imaginea in Photoshop. Am trasat cateva linii si am inteles de ce totul pare inclinat: o strada care coboara [privim in general de la stanga la dreapta si nu invers]. Un artificiu artistic si o metafora a destinului sinuos, nesigur al copilului.
Se spune ca Fernand Khnopff si-a plasat adeseori personajele in fata unor usi inchise si le-a inconjurat cu un aer misterios.
Firava, micuta, izolata, fara umbra, dar cu ochi patrunzatori si pozitie sugestiva, Jeanne te intristeaza si te cucereste deopotriva.
Ce m-a surprins cel mai mult, atunci cand am citit cateva informatii despre Khnopff, dupa ce i-am cautat lucrarile pe internet, a fost influenta sa asupra lui Klimt. Desi in unele tablouri este izbitoare, am crezut initial ca doar mi se pare asemanarea stilului lor.
Fernand Khnopff: Portrait of Jeanne Kéfer, 1885
TÎLC-SHOW.
